povestea noastră

Bine ați venit!

Din anul 2011, datorită formării profesionale a preşedintelui asociaţiei, a fost fondat Centrul de Integrare pentru Migranți Brașov– in cadrul asociatiei noastre (ARPCPS).

Activitatea Centrului a început cu proiecte de integrare a imigranţilor în Braşov, proiecte finanţate de Ministerul de Interne şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Biroul în România. Aceste proiecte au fost derulate începând cu anul 2011 şi se desfşoară şi astăzi, insa complementate si de alte finantari precum Asylum, Migration and Integration Fund (AMIF), Graturile SEE si Norvegiene, Programul Erasmus+, Finantari de la bugetul local.

Centrul de Integrare pentru Migranti Braşov are ca bază ORDONANȚA nr. 44 din 29 ianuarie 2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, Articolul 2, litera d.

 

Servicii și Activități

Centrul nostru asigură pentru refugiații și resortisanții țărilor terțe un ajutor financiar anual pentru achizitionarea de bunuri necesare traiului de zi cu zi.

Centrul nostru asigură servicii de informare si consiliere gratuite pentru refugiații și resortisanții țărilor terțe informații privind șederea în Romania.

Centrul nostru organizează cursuri începând cu anul 2011. Aproximativ 200 de străini au luat parte la un curs de Limba Română in cadrul Migrant Integration Center.

Toate activitațile din cadrul Migrant Integration Center Brasov doresc să familiarizeze migranții cu tradițiile și cultura românească, dar în același timp să familiarizeze și comunitatea românească cu diversitatea culturala din oraș.

La finalizarea cursurilor, străinii primesc certificate de participare la cursul de Limba Română și acomodare culturală pe baza examenului de evaluare. Certificatele sunt recunoscute de Ministerul Educatiei și pot fi utile pentru obținerea cetățeniei române.

povestea lor

Țări Membre

Grupul ţintă al Centrului de Integrare pentru Străini Braşov este format din cetăţeni care provin din afara Uniunii Europene şi a Spaţiului Economic European, refugiaţi şi solicitanţi de azil, cetăţeni ai Uniunii Europene, Spatiului Economic European (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) si Confederatia Elvetiana. Aceştia provin dintr-o diversitate foarte mare de ţări. Numerele de mai jos reprezintă numărul țărilor.

Orientul mijlociu

latino-america

africa

asia

europa

altele

Statutul Membrilor

Membrii de familie ai cetăţenilor români (soţi sau soţii de naţionalitate străină)

Solicitanţi de azil și Refugiați

Imigranţi veniţi în scop de muncă

l

Studenți străini

Imigranți în scop de voluntariat

Alte tipuri de imigranți

Testimoniale

Ce spun alții despre noi

I recommend this organization.

“It is an organization for foreigners residing in Brasov and nearby cities with the purpose of supporting activities related to people, social development projects, and good intercultural relations in Romania. From personal experience, I recommend this organization for their dedication and the work they do daily.”

Guillermo V. Zurita, Ecuador

“Un centru de real folos

“Un loc prietenos, cu oameni implicați în ceea ce fac, un centru de real folos celor care doresc să facă parte din societatea brașoveană, un loc de întâlnire cu noi și vechi prieteni.”

Anca Florescu-Bratei, Brașov, Romania

 

“A very unique experience“

“It’s a principle of efficiency and effectiveness, a collective approach to accomplishing a task, teamwork, friendship, unity, and a very unique experience in togetherness. I applaud this center and consider it outstanding in all aspects.”

Victor Onyekwere, Nigeria

 

“Positiveness” 

“A very positive place for international to meet Romania in Brasov”

Bryan Lee Davidson Tirca, USA 

Orar

LUNI– VINERI
9:00am – 5:00pm

SÂMBĂTĂ- DUMINICĂ
ÎNCHIS

Contactează-ne